Întrebări frecvente
În prezent, în legislația din România, casele mobile nu sunt reglementate ca fiind construcții clasice. Acestea sunt foarte asemănătoare unor rulote, astfel că nu necesită nici autorizație de construcție.
Totuși, este posibil să aveți nevoie de o autorizație de amplasare din partea primăriei locale pentru racordarea la utilități.
Vă recomandăm ca înaintea achiziționării unei case mobile, să apelați la expertiza autorităților locale din zona în care doriți să amplasați căsuța, pentru a vă comunica documentația necesară.
Odată aleasă casuța mobilă care se pretează cel mai bine nevoilor dumneavoastră, se achită un avans de 20% din valoarea acesteia în baza unei facturi proforme, urmând ca restul sumei să fie plătită în decurs de 7 de zile. Până la plata integrală a casei, aceasta va apărea pe site ca fiind rezervată, iar mai apoi vândută.
Livrarea casei se va face în aproximativ 10 zile, în funcție de disponibilitate.
Casele mobile se transportă doar cu camionul, pe trailer. Se încadrează la transport agabaritic și necesită autozitații speciale.
Deoarece depășesc limita de lățime admisă pe drumurile publice, nu sunt înmatriculabile și nu pot să fie tractate, scopul șasiului și al roților fiind de a facilita amplasarea.
Terenul trebuie să fie nivelat si cilindrat (tasat).
Recomandam ierbicidarea totala pentru a evita creșterea buruienilor si o folie anti-inierbare care este o soluție economică și accesibilă.
Bine-venit este si un strat de criblura sau pietris.
O alta varianta este un radier (placa) de beton, dar intră în categoria soluțiilor costisitoare și în multe cazuri necesită autorizație și proiect.
Casele mobile se pot racorda la utilități, respectiv apă, canal, gaz și curent. Ele devin funcționale exact că și o construcție clasică, astfel încât nu veți duce lipsa de comfortul și facilitățile de care beneficiați într-o casă sau apartament.
Casele mobile au fost gândite ca și locuințe pentru vacanță, astfel că este recomandat ca acestea să fie utilizate în principal în sezonul cald.
Totuși, casele mobile pot să fie adaptate și pentru iarnă prin adăugarea unui strat de izolație suplimentar la exterior (plăci de polistiren sau vată minerală), dar și la podea și plafon (spumă poliuretanică).
De asemenea, dispunem și de case mobile adaptate pentru iarnă, care prezintă o izolație mult mai groasă, atât a pereților exteriori, cât și a podelei și plafonului.
Casele mobile au o durată de viață asemănătoare construcțiilor clasice, dacă sunt îngrijite.
Majoritatea prezintă tablă de aluminiu la exterior, care nu se corodează.
Casele îmbrăcate în lambriu sau siding, pe langa aspectul plăcut, prezintă și o durabilitate ridicată în timp.
Cele placate cu lemn, sunt foarte calitative, însă necesită un tratament special la diferite intervale de timp.
Pentru toate situațiile menționate, este recomandat amenajarea unui acoperiș suplimentar, care protejează casa și ajută la durata de viață a acesteia.
Casele mobile noi prezintă o garanție de 1 an de zile per ansamblu, pe când cele second hand nu. Cu toate acestea, variantele de case la mâna a doua beneficiază de o revizie generală înainte ca acestea să fie livrate, astfel că din punct de vedere tehnic totul o să fie funcțional.
Casele mobile sunt o alternativă mai
economică și mai rapidă decât orice alt tip de construcție clasică sau de lemn.
În vederea amplasării nu aveți nevoie de autorizație de construcție.
Casele sunt mobile, au axe proprii și proțap pentru tractare, putând fi mutate cu ușurință în orice moment.
Călărea se face relativ simplu, șasiul având puncte de suport special prevăzute. Montajul se poate face pe suporți de lemn, dale de beton sau orice alt fel de suport destul de rezistent.
Casele se montează în boloboc, reglajul putând fi efectuat chiar și de personal fără calificare în domeniu.
După montare, recomandăm închiderea
spațiului dintre pământ și casă cu lambriuri de lemn sau pvc, mai ales dacă se amplasează în natură, pentru a evita ca animalele să se adăpostească sub casă.
Nu va ajunge spațiul? Nici o problema, el poate fi ușor mărit. Casele cu două uși se pretează foarte bine pentru anticamere construite ulterior pe exterior, în dreptul uneia dintre uși.
În prezent, în legislația din România, casele mobile nu sunt reglementate ca fiind construcții clasice. Acestea sunt foarte asemănătoare unor rulote, astfel că nu necesită nici autorizație de construcție.
Totuși, este posibil să aveți nevoie de o autorizație de amplasare din partea primăriei locale pentru racordarea la utilități.
Vă recomandăm ca înaintea achiziționării unei case mobile, să apelați la expertiza autorităților locale din zona în care doriți să amplasați căsuța, pentru a vă comunica documentația necesară.
Odată aleasă casuța mobilă care se pretează cel mai bine nevoilor dumneavoastră, se achită un avans de 20% din valoarea acesteia în baza unei facturi proforme, urmând ca restul sumei să fie plătită în decurs de 7 de zile. Până la plata integrală a casei, aceasta va apărea pe site ca fiind rezervată, iar mai apoi vândută.
Livrarea casei se va face în aproximativ 10 zile, în funcție de disponibilitate.
Casele mobile se transportă doar cu camionul, pe trailer. Se încadrează la transport agabaritic și necesită autozitații speciale.
Deoarece depășesc limita de lățime admisă pe drumurile publice, nu sunt înmatriculabile și nu pot să fie tractate, scopul șasiului și al roților fiind de a facilita amplasarea.
Terenul trebuie să fie nivelat si cilindrat (tasat).
Recomandam ierbicidarea totala pentru a evita creșterea buruienilor si o folie anti-inierbare care este o soluție economică și accesibilă.
Bine-venit este si un strat de criblura sau pietris.
O alta varianta este un radier (placa) de beton, dar intră în categoria soluțiilor costisitoare și în multe cazuri necesită autorizație și proiect.
Casele mobile se pot racorda la utilități, respectiv apă, canal, gaz și curent. Ele devin funcționale exact că și o construcție clasică, astfel încât nu veți duce lipsa de comfortul și facilitățile de care beneficiați într-o casă sau apartament.
Casele mobile au fost gândite ca și locuințe pentru vacanță, astfel că este recomandat ca acestea să fie utilizate în principal în sezonul cald.
Totuși, casele mobile pot să fie adaptate și pentru iarnă prin adăugarea unui strat de izolație suplimentar la exterior (plăci de polistiren sau vată minerală), dar și la podea și plafon (spumă poliuretanică).
De asemenea, dispunem și de case mobile adaptate pentru iarnă, care prezintă o izolație mult mai groasă, atât a pereților exteriori, cât și a podelei și plafonului.
Casele mobile au o durată de viață asemănătoare construcțiilor clasice, dacă sunt îngrijite.
Majoritatea prezintă tablă de aluminiu la exterior, care nu se corodează.
Casele îmbrăcate în lambriu sau siding, pe langa aspectul plăcut, prezintă și o durabilitate ridicată în timp.
Cele placate cu lemn, sunt foarte calitative, însă necesită un tratament special la diferite intervale de timp.
Pentru toate situațiile menționate, este recomandat amenajarea unui acoperiș suplimentar, care protejează casa și ajută la durata de viață a acesteia.
Casele mobile noi prezintă o garanție de 1 an de zile per ansamblu, pe când cele second hand nu. Cu toate acestea, variantele de case la mâna a doua beneficiază de o revizie generală înainte ca acestea să fie livrate, astfel că din punct de vedere tehnic totul o să fie funcțional.
CONTACTEAZĂ-NE DIRECT PENTRU NELĂMURIRI
Compare listings
ComparaţiePlease enter your username or email address. You will receive a link to create a new password via email.